Despre Raul Colentina:
Mic rîu de cîmpie (98 km lungime), care are darul de a deveni interesant în preajma Bucureştilor, împresurînd Capitala cu o minunată salbă de lacuri, Colentina izvorăşte din zona subcolinară dîmboviţeană (altitudinea 330 m), la circa 2 km spre nord de satul Bolovani al comunei Cornăţelu şi la aproape aceeaşi distanţă de centrul comunei. După primii 6 km, rîuşorul are parte de o lucrare hidrotehnică, canalul deversor Bolovani, aducîndu-i un spor de ape din rîul Ilfov. Se pare că o primă execuţie a acestei lucrări, menită să descongestioneze Dîmboviţa şi să ferească, astfel, Capitala de inundaţii, a fost întreprinsa încă de la mijlocul secolului trecut. Avînd un bazin cu suprafaţa de 526 km2 (674 km2 împreună cu Ilfovul), Colentina îi apărea lui Iorga, pe la 1920, ca „o apă de pîrău (...) alcătuită ieri-alaltăieri din şuvoaiele norilor". În jurul Bucureştilor, ea se lăţea în bălţi şi mocirle, încît funcţionează chiar o mică legendă etimologică de pe vremea primei lupte a lui Matei Basarab cu Radu Ilieş, sprijinit de moldoveni şi de tătari (1632), bătălie desfăşurată în apropierea tîrgului lui Bucur, „colea-n tină", în noroi, adică... Cu timpul, vechile bălţi au fost dragate, îndiguite, mocirlele au fost asanate, rîul împlinindu-şi destinul de fir al unei salbe de lacuri ce au astăzi o suprafaţă totală de circa 2 000 ha, cu un volum al acumulărilor de aproape 52 milioane m3.
După ce străbate satele Mereni şi Călugăreni (com. Conteşti), Bălăneşti şi Colacu (com. Răcari), Colentina formează primul lac de pe cursul său: Ghimpaţi, acumulare ce mai aduna ape şi din Ialomiţa (prin deversarea Bilciureşti), şi din pîrîul Baranga (31 km lungime), un afluent ce izvorăşte mai la nord de rîul în care se varsă. Apoi, Colentina mai curge doar cu puţin mai mult de 2 km ca un rîu în albia sa, pentru a se transforma, începînd cu acumularea Vizureşti, într-un şir de 19 lacuri, dintre care multe au o mare importanţă pentru agrementul bucureştenilor, unele devenind tradiţionale locuri de „ieşit la iarbă verde" Încă de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi chiar mai înainte de acesta.
După lacul Ciocăneşti (în raza comunei omonime) şi lacul Zmeulia (în raza comunei Crevedia, unde se varsă şi rîuşorul Crevedia, 30 km), apele Colentinei traversează scurtul teritoriu al sectorului agricol Ilfov, prin vestul oraşului Buftea, unde se află studiourile cinematografice; alături de studiouri, palatul (unde în martie 1918, guvernul Marghiloman s-a văzut constrîns să semneze „pacea de la Buftea") şi capela domnitorului Barbu Ştirbei (1844—1856), chiar pe malul lacului Buftea (200 ha). Cîndva, pescarii amatori aveau acces pe întinsa oglindă a Buftei unde — din barcă — se scotea de la adîncimi de 6—7 m o plătică cît o lopată, ruginie pe spinare, mai gustoasă decît cea de Snagov, lăudată de Odobescu. Spre coada lacului, aproape de digul pe care a fost înălţată şi subzidită biserica din Rebegeşti a marelui logofăt Radu Creţulescu (1669), acolo unde mîlul lasă locul nisipului, undiţari) prindeau — momindu-l cu ţipari scoşi din deversarea de la fabrica de conserve — lacomul, dar prudentul şalău, care ajungea şi la peste 3 kg bucata! Dar asta era de mult, acum vreo 2S—30 ani...
Acum, lacurile sînt toate crescătorii furajate, ceea ce face ca apele lor să devină tulburi-cafenii. uleioase, încărcate de materii organice. După lacurile Flămînzeni şi Buciumeni, Colentina e traversată mai întîi de o şosea de legătură între vechile drumuri Bucureşti-Piteşti şi Bucureşti-Tîrgovişte, apoi de magistrala feroviară spre valea Prahovei. Intrăm pe teritoriul comunei suburbane Mogoşoaia. Malurile acestui lac (96 ha), binecunoscut bucureştenilor, sînt împădurite: brazi, pini şi mesteceni stau alături de fagi şi paltini, de stejari şi arţari, de plopi şi chiparoşi de baltă. Pe malul stîng, aproape de şosea, se află ştrandul — amenajat prima oară în 1948. Dincolo de el, restaurantul cu „prepeleacuri" şi adevărata atracţie a zonei, palatul brîncovenesc şi biserica Mogoşoaia (1688), cu pictura interioară originală (1705). monumente istorice. Palatul, ridicat la 1702, este considerat cei mai de seamă monument laic din cîte s-au păstrat pe teritoriul Ţării Româneşti. Faţada este dominată de un foişor, cu scară laterală, mărginit de arcade trilobate. Spre lac se deschide o frumoasă „loggia", care are coloane cu fusul răsucit şi canelat, cu capiteluri sculptate. Subsolul este o uriaşă pivniţă cu bolţi. În generai, palatul lasă o impresie de deosebit bun gust, de echilibru şi armonie.
După cotul spre sud, la ieşirea din Mogosoaia, Colentina formează lacul Chitila, unde — prin deversările Ogrezeni şi Chitila — sînt aduse ape chiar şi din Argeş. Pe următorul lac, Străuleşti. Următorul lac, Griviţa, este foarte nou; cei care au copilărit în cartierele Bucureştii Noi şi Damaroaia, în urma cu 40—45 de ani, îşi amintesc de valea sinuoasă a rîului, plină de stuf şi de ochiuri tainice, apele despletindu-se înainte de „ştrangularea" care marca intrarea în lacul Băneasa ; acum se vor afla în faţa unui luciu simplu de apă, cu o singură insuliţă.
La Băneasa (36 ha) întrăm în zona ştrandurilor bucureştene, care se înşiră aici pe malul drept, în stînga liniei ferate Bucureşti-Constanţa. Cu un mic cot între şoseaua Bucureşti-Ploieşti şi calea ferată, pe care se află „portul" şi „şantierul naval" al vaporaşelor de agrement, debutează lacul Herăstrău (70 ha), o vreme cel mai mare şi mai bine întreţinut lac bucureştean, întrecut acum ca suprafaţă, de acumularea Pantelimon II (260 ha. 2,5 km lungime). Lacul are două ostroave, cu zăvoaie de plopi şi o mica insulă, „a trandafirilor", legată prin două poduri de zona debarcaderului şi, printr-un alt pod, de zona „Expo-florei" şi a Teatrului de Vara. De pe insulă se zăresc minunatele construcţii de lemn din Muzeul Satului (265 de monumente de arhitectură şi tehnică populară). Tot de pe această şosea se deschid trei intrări in Parcul Herăstrău, una la Piaţa Presei, alta la Pavilionul Expoziţiei. o alta la Arcul de Triumf; alte intrări în parc: lîngă fîntîna Mioriţa, peste şosea de vila Minovici, din Piaţa Charles de Gaulle (cea mai importantă).
În estul lacului se afla un parc distractiv (mai bogat prin anii 1955—1960) dominat de „Roata uriaşă". O mică ecluză (potrivită pentru lecţii practice, privind acest mecanism) şi un stăvilar despart Herăstrău) de lacurile Floreasca (56 ha) şi Tei (65 ha), pe care sînt grupate cele mai multe ştranduri şi parcuri sportive ale Bucureştiului, între Tei şi următorul lac, Plumbuita, se află palatul Ghica (pe nedrept transformat într-un restaurant) păstrat aproape neschimbat, ca în anul construcţiei (1822). În apropiere, biserica Teiul Doamnei — ctitorie a lui Grigore IV Dimitrie Ghica (1822—1828) — are un plan circular, extrem de rar întîlnit pe meleagurile noastre. Construită peste lacull omonim, pe o peninsulă, la 1560—1580, mănăstirea Plumbuita a căpătat actuala formă, de cetate feudală întărită, pe timpul lui Matei Basarab, la mijlocul sec. XVII.
Următorul lac, Fundeni (82 ha), are în apropiere un alt monument istoric deosebit de valoros: biserica Fundenii-Doamnei, ridicată în 1699. pe vremea lui Constantin Brâncoveanu; deosebit de interesante sînt panourile exterioare, amintind rafinamentul artei persane.
După cele două acumulări Pantelimon I şi Pantelimon II (pe care agrementul şi sporturile au mai mult loc de desfăşurare), Colentina (traversată de linia ferată de centură a Bucureştilor) formează ultimul lac de pe cuprinsul său, cel mai mare dealtfel: Cernica (402 ha), înconjurat de pădure, cu o frumoasă mănăstire (întemeiată ta 1608, refăcută în 1781 şi 1786) unde s-a retras ultimul cronicar muntean (Naum Romniceanu), lacul Cernica era vestit prin bogăţia peştelui (ştiucă, biban, caracudă, lin, roşioară) şi prin plaurii care adăposteau raţe sălbatice, fluierar), corcodei, lopătari. După barajul Cernica), Colentina nu mai e decît un fir de apă cafenie, curgînd printr-un canal taluzat între satul Tînganu (biserică monument istoric, fondată de Radu cel Frumos la 1464—1474) şi satul Balaceanca, pentru a se vărsa într-o Dîmboviţa şi mai cafenie şi mai poluată, îndiguită pînă la vărsarea ei în Argeş, cînd lasă o lungă dîră neagra în rîul cel mai important ai Munteniei...
Pentru a fi drepţi cu Colentina, care îmbogăţeşte atît de generos cîmpia ilfoveana, s-ar cuveni să-i respectăm mai mult limpezimea apelor şi să făurim lacurilor sale actuale dotările de agrement pe care le merită. Căci despre împrejurimile Bucureştilor se pot spune încă multe, iar modesta Colentina joaca un rol important în poveştile pe care le putem descoperi, ca bucureşteni sau ca oaspeţi ai Capitalei, cu un minim efort, în oricare sfîrşit de săptămîni. Şi să ţinem cont că, înviorate sub boarea primăverii, înviorătoare sub canicula verii, „niciodată însă aceste împrejurimi ale Bucureştilor — ştia Iorga ce ştia — nu sînt mai frumoase decît în delicateţea tristă a zilelor de toamnă."
Sursa: MIHAI CREANGĂ in Romania pitoreasca
Sursa:
http://www.guideromania.com/blog/204-colentina
Acasa 
